- Stoc: În curând
- Model: CHC-0035
- Greutate: 40 g
- SKU: CHC-0035
Scurtă descriere/istorie:
Încă din cele mai vechi timpuri, substanțele aromatice erau prezente în toate aspectele importante ale oamenilor: hrană - ca asezonare, frumusețe - ca parfum, sănătate - ca medicament, viață spirituală - prin rolul important în ritualuri.
Multe dintre materialele folosite în arta culinară, au fost mai apoi valorificate în parfumerie, iar apetitul pentru miresme a contribuit într-un mod cu totul semnificativ la freamătul comercial al Drumului Mirodeniilor.
Scorțișoara, astăzi un ingredient cu totul comun în aproape orice bucătărie, a fost una dintre cele mai prestigioase mirodenii estice.
Egiptenii foloseau scorțișoara în procesul mumificării, iar grecii și romanii o întrebuințau în ritualurile religioase.
Scorțișoara are un miros mult mai intens și profund decât cel al rudelor ei din lumea mirodeniilor: ghimbirul, piperul negru, ienibaharul și nucșoara.
Uleiul esențial de scorțișoară obținut din scoarță se deschide cu note de prospețime ușor dulceagă și evoluează într-o aromă persistentă dulce-picantă, terminând cu note dulci, uscate.
Se potrivește cu: lavandă, tămâie, lămâie, elemi, ylang-ylang, benzoin
Țara de proveniență: India
Metoda de obținere: prin extracție cu dioxid de carbon supercritic din scoarță
Ingrediente (INCI): Cinnamomum zeylanicum bark oil
Cantitate: 10 ml
Recomandări/Mod de folosire:
- antiinflamatoriu
- antimicrobian, vermifug, luptă împotriva virușilor
- imunostimulent
- puternic afrodisiac
- antidepresiv, parfumul său intens, exotic este relaxant, iar în aromaterapie este util pentru că ajută la crearea unei stări de liniște, pace, relaxare, eliberare totală
- nu se aplică direct pe piele; se folosește doar ca ingredient în cadrul diverselor compoziții cosmetice, dozaj uzual: 0,05-1%
- se poate folosi în difuzorul de arome prin adăugarea câtorva picături, atât în scop aromaterapeutic cât și pentru parfumarea încăperilor
Mod de păstrare: în loc uscat, răcoros, ferit de lumina directă
Precauții:
- ca regulă generală, înainte de utilizarea unui preparat cosmetic, cu cel puțin 24 de ore înainte de aplicare, este indicat a se efectua un test în pliul cotului
- se diluează întotdeauna înainte de aplicare pe piele
- uz: extern, ca ingredient cosmetic, în aromaterapie
- a se evita folosirea de către persoanele însărcinate, care alăptează, persoanele hipersensibile, copiii sub 6 ani
- a se evita contactul cu ochii
- a nu se lăsa la îndemâna copiilor
- a nu se ingera
Avertisment:
Toate informațiile prezentate mai sus referitoare la: recomandări, mod de folosire, dozaj sunt emise pe baza documentație primite de la furnizor, din literatura de specialitate disponibilă în diverse cărți, publicații științifice de profil, site-uri web de aromaterapie sau fitoterapie, toate acestea au scop pur informativ, nu reprezintă sfat medical și nu pot angaja în niciun fel responsabilitatea noastră. Recomandăm adresarea către medic în cazul utilizării acestora în scop medical. Unele din uleiurile esențiale conțin molecule fotosensibilizante, de aceea este interzisă expunerea la soare după folosirea lor sau a produselor în care acestea au fost incluse.